Managerul CEO susţine că toate concursurile pentru CFL-işti vor fi monitorizate: se primesc sesizări.

Concursurile pentru posturile de CFL-ist de la Complexul Energetic Oltenia(CEO) se află în atenţia şefilor companiei.  Până în momentul de faţă au existat câteva sesizări care au ajuns la Sorin Boza, managerul companiei. Acestea au fost preluate pentru a fi analizate şi soluţionate. Una din sesizări a venit chiar din partea unui lider de sindicat. Este vorba de o situaţie de la Cariera Poiana, reclamată de Manu Tomescu, liderul de sindicat din cadrul Termocentralei Rovinari.

Un candidat a fost discriminat

Unul dintre candidaţii la concurs a fost trimis acasă cu dosarul de candidat în braţe pentru că nu ar fi depus copia după actul de identitate. În rest existau celelalte documente cerute.

„Fac apel la Administrația și Directoratul C.E.Oltenia și le aduc la cunoștință pe această cale, că astăzi la Cariera Rovinari (Poiana), unui coleg de-al nostru, i s-a făcut o mare nedreptate !

Grădinaru Dumitru, salariat CEO la Cariera Rovinari, și-a depus dosarul pentru unul dintre posturile de CFL-isti scoase la concurs în această perioadă. Dar astăzi a fost chemat la secretariat și i s-a comunicat că i-a fost respins dosarul, pe motiv că a adus copia de buletin pe data de 1 noiembrie 2017, deșii în anunțul afișat se specifica clar că dosarele pentru înscriere se pot depune până la data de 1 noiembrie 2017, orele 15.00.

Deoarece astăzi este vineri, iar colegul Gradinaru Dumitru este schimbul 2 și nu mai poate face contestație, atrag atenția Administrației și Directoratului C.E.Oltenia că trebuie să trimită urgent Corpul de Control și să îi facă dreptate colegului nostru !

Menționez că Grădinaru Dumitru este membru de sindicat la SMEO, dar pentru că a îndrăznit să își depună dosarul în același concurs cu Chera Ion, cumnatul lui Gabriel Căldărușe și alți piloși cu „ochi albastri și cu părul creț”, s-au făcut presiuni enorme asupra lui ! ȘI dacă într-un final nu au reușit să îl determine să își retragă dosarul, iată că nu au ezitat să facă un abuz în serviciu !

Avertizez pe această cale că dacă nu i se va face dreptate colegului nostru, Grădinaru Dumitru, voi merge personal și voi fece plângere penală pentru abuz în serviciu, împotriva celor care au îndrăznit să îl umilească pe acest om !

P.s Regret că trebuie să recurg la modul acesta de a face cunoscut acest abuz în serviciu, dar consider că este necesar ca opinia publică să afle cum și în ce fel, se petrec astfel de TÂLHĂRII !”, spunea Manu Tomescu pe 3 noiembrie.

Sorin Boza a declarat că angajatul respectiv va avea dreptul să participe la concurs, sesizarea fiind întemeiată şi soluţionată în mod corespunzător. Administraţia CEO susţine că aşteaptă şi alte sesizări de nereguli, dacă acestea există.

One thought on “Managerul CEO susţine că toate concursurile pentru CFL-işti vor fi monitorizate: se primesc sesizări.

  • 9 noiembrie 2017 la 16:49
    Legătură permanentă

    Concursul pentru posturile din Directorat a fost monitorizat? ce ziceti domnule Boza? Monitorizat atat de bine sa fiti sigur cine iese! Nu va e rusine?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com