Iar e bâlci în sindicatele din minerit și energie  

Părea la un moment dat, la finalul lunii ianuarie că ar fi semnalul unui început de unitate la Complexul Energetic Oltenia, în privința mișcării sindicale. Oamenii au fost uniți în jurul unor teme comune, precum scăderea vârstei de pensionare la companie la 52 de ani. Nu a durat foarte mult pacea sindicală și a început bâlciul.

Unii au mers în piață, alții la București la întâlnire cu factorii de resort din Ministerul Energiei. Adică liderii mari au discutat cu ministrul Energiei și liderii mai mici au rămas în piață la Târgu Jiu. Cine e mai inteligent, cine face mai mult pentru salariații companiei? Au început și frecușurile și comunicările în spațiul public. Cine are merite mai mari pentru modificarea Legii pensionării, care încă nu s-a modificat?!

De aici și până la bălăcăreală pasul a fost foarte mic și se aud și înjurăturile. Este abia începtul. Nici nu mai trebuie administrația să le mai dea în cap sindicaliștilor, să scape de ei, pentru că se strâng singuri de gât.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com