Gorjul, „testat” pentru a deveni placă turnantă pentru traficanţii de droguri puternice

Există pericolul ca Gorjul să devină o placă turnantă în ceea ce priveşte traficul de droguri. Grupările externe de trafic de droguri consideră că în zonele sărace legea este mai uşor de încălcat şi instituţiile statului sunt slab reprezentate şi apărate. Cu toate acestea, chiar la nivelul judeţului Gorj sunt echipe cu o experienţă vastă în destructurarea unor grupări specializate în trafic de droguri. Ultimul exemplu este cel de la Bâlteni. Astfel, polițiști specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Gorj, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au destructurat o grupare infracțională de trafic de droguri de mare risc (cocaină), care ar fi acționat pe relația România – Italia. Două persoane au fost reținute și ulterior arestate preventiv.  La data de 26 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalitate Organizate Gorj, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au efectuat o percheziție la o locuință din localitatea Bâlteni, județul Gorj, folosită de un cetățean albanez.

Ancheta continuă

Acțiunea a continuat cu o percheziţie asupra unui autoturism folosit de acesta și o percheziție corporală asupra sa și a unui alt bărbat. La activități au participat și polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova și de la Inspectoratul de Poliție Județean Gorj. Astfel, au fost ridicate 35 de grame de cocaină, un cântar electronic, telefoane mobile, pașaportul cetățeanului străin și înscrisuri. În fapt, s-a reținut faptul că, pe raza comunei Bâlteni, mai multe persoane (un tânăr, de 26 ani, un altul de 28 de ani și cetățeanul albanez, în vârstă de 28) ar fi procurat și vândut droguri de mare risc (cocaină). Din investigații a rezultat că, la data de 22 februarie a.c., tânărul de 26 de ani ar fi plecat în Italia, de unde ar fi procurat 35 grame de cocaină, pentru a o introduce în România și a o preda cetățeanului străin, în vederea vânzării pe piața internă.În cauză, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj față de cei doi tineri implicați, iar în cursul zilei de ieri, aceștia au fost prezentați magistraților din cadrul Tribunalului Gorj, care au dispus arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. În cauză se continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc și introducerea în țară de droguri de mare risc.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com