Gorjenii, atrași tot mai mult de investiții mobiliare

Conform datelor oficiale ANCPI (Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară), numărul clădirilor și terenurilor care au fost vândute în România a crescut cu 13.6% în 2021 comparativ cu anul anterior. Astfel, în anul 2021 au fost tranzacționate 698.756 de imobile, cu 95.951 mai multe față de anul 2020.

Cum a arătat piața imobiliară de consum în județul Gorj?

La nivelul întregii piețe imobiliare, 2021 a fost anul în care s-au consolidat noi paradigme de tranzacționare și de consum imobiliar post-pandemie. Din perspectiva locală, statisticile agenției Domina Imobiliare indică un apetit crescut al gorjenilor pentru investiții în apartamente noi (56.5%), topul fiind urmat de cele vechi (22%), de case (11.9%) și de terenuri (9.6%).

Interesul crescut pentru apartamente noi a fost susținut de îmbogățirea portofoliului de vânzări al agenției Domina Imobiliare cu 7 ansambluri rezidențiale bine cotate, plasate în puncte de interes diferite la nivelul orașului Târgu Jiu, fapt ce a oferit diversitate gamei de oferte, atât la nivelul accesibilității, cât și al prețurilor sau caracteristicilor și beneficiilor oferite. Astfel, în anul 2021, 100 de unități de tip apartament nou au fost contractate de clienții Domina Imobiliare, un număr record comparativ cu ceilalți ani.

Dintre acestea, 63% au fost reprezentate de apartamente noi cu 2 camere, o opțiune care se pretează mai multor tipologii de cumpărători și care pot fi considerate investiții optime pe termen mediu și lung (atât pentru uz personal, cât și pentru închirierea ulterioară).

Din totalul proprietăților intermediate de agenția Domina Imobiliare, 76% dintre tranzacții au fost reprezentate în 2021 de vânzări.

Cea mai valoroasă proprietate

Intrată în portofoliul Domina Imobiliare în 2021, monumentul istoric Casa Vasile Moangă reprezintă proprietatea cu cel mai mare preț de tranzacționare: 2 milioane de euro. Renovată și reconsolidată în anul 2020, monumentul istoric se întinde pe o suprafață utilă totală de 647 metri pătrați și este dispusă pe 3 niveluri, unde se regăsesc cele 19 camere și cele 8 băi speciale prin finisajele unice și prin elementele centrale ale stilului neo românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com