Fetiță, de 8 luni, suspectă de coronavirus, izolată la Spitalul Județean din Târgu Jiu

Autoritățile din Gorj se află din nou în stare de alertă, din cauza coronavirusului. O fetiță, de 8 luni, este internată, alături de mama sa, la Secția Pediatrie, din cadrul Spitalului Județean de Urgență, din Târgu Jiu. Mama fetiței a călătorit, recent, în Italia, însă femeia nu prezintă niciun fel de simptome. Fetița, în schimb, are febră și tușește. Mama s-ar fi întors în urmă cu zece zile din Italia. Cele două sunt acum izolate la Secția Pediatie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Medicii așteaptă luni sau marți rezultatele analizelor care vor fi efectuate la Institutul „Matei Balș” din București. Astfel, se va putea cunoaște dacă fetița sau mama au coronavirus. „Copilul a venit ieri, cu mama, a fost internat în Secția Pediatrie, într-un izolator. În momentul de față i-au fost recoltate probe pentru coronavirus și au fost trimise la Institutul Matei Balș, se așteaptă luni, cel târziu marți, rezultatul probelor. Este izolat în același salon cu mama, având grup sanitar propriu, izolatorul este specific pentru așa ceva. Copilul are febră și tuse. Mama nu prezintă niciun simptom, deocamdată”, a declarat Dumitru Vienescu, directorul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Autoritățile sanitare au declanșat o anchetă epidemiologică pentru a depista persoanele care au intrat în contact cu mama și fetița, de 8 luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com