Femeile devin din ce în ce mai des victimele partenerilor agresivi

Poliţiştii de prevenire le sfătuiesc pe femei cum să se protejeze împotriva unui partener agresiv:

Dependenţa financiară sau emoţională faţă de agresor, speranţa că partenerul violent îşi va schimba comportamentul, convingerea că agresiunea este o caracteristică firească a vieţii de familie ori cea potrivit căreia copiii trebuie să crească cu ambii părinţi sunt doar câteva dintre motivele pentru care o femeie victimă a violenţei domestice alege să rămână lângă partenerul agresiv.

Întrucât un episod de violenţă domestică poate afecta grav sănătatea victimei sau o poate costa viaţa, poliţiştii gorjeni revin cu o serie de recomandări de care femeile ar trebui să ţină cont pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de violenţă domestică:

fereşte-te să intri în conflict cu partenerul dacă se află sub influenţa băuturilor alcoolice, nu îl jigni şi nu-i încuraja comportamentul agresiv;

stabileşte din timp cu vecinii ca, în cazul în care aud strigăte sau zgomote suspecte din locuinţa voastră, să anunţe Poliţia;

păstrează într-un loc doar de tine ştiut copii ale documentelor de identitate şi eventual, o sumă de bani, pe care să le poţi lua cu tine în situaţia în care eşti nevoită să părăseşti în grabă locuinţa;

încearcă să memorezi o listă de contacte de urgență. Stabileşte cu mai multe persoane de încredere să le contactezi în caz de nevoie pentru a te adăposti sau a contacta Poliția.

dacă nu reuşeşti să eviţi conflictul, ţine cont de următoarele sfaturi:

refugiază-te într-o zonă sigură a casei; evită spațiile mici, închise, fără ieșire (cum ar fi dulapuri sau băi) sau camerele în care există obiecte care ar putea fi folosite ca arme (cum ar fi bucătăria);

încearcă să ajungi într-o cameră cu uşă sau fereastră (dacă locuieşti la casă sau la parterul blocului), pentru a putea ieşi în caz de pericol;

încearcă să ai asupra ta un telefon sau să ajungi în camera unde se află telefonul fix, pentru a putea cere ajutor;

încuie-l pe agresor, dacă poţi şi adăposteşte-te la vecini sau prieteni;

cere ajutorul Poliţiei apelând de urgenţă numărul 112!

dacă eşti urmărită de către o persoană violentă, ţine cont de următoarele sfaturi:

schimbă traseele pe care mergeai de obicei (la muncă, la rude, la cumpărături);

ia-ţi un alt telefon şi foloseşte o cartelă prepaid;

încearcă să călătoreşti sau să te afli, în locuri publice, în compania mai multor persoane;

schimbă frecvent locurile unde mergi la cumpărături.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com