Contractul pentru finalizarea construcției Variantei Ocolitoare Târgu Jiu a fost scos la licitație. UPDATE: Acuză că nu există buget pentru lucrări

CNAIR SA a publicat pe platforma electronică destinată achizițiilor publice (SICAP) anunțul pentru contractul  destinat finalizării lucrărilor la Varianta de Ocolire a Municipiului Targu Jiu, obiectiv care va avea o lungime de aproximativ 20 de km. Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru data de 23 iulie 2019. Într-o perioadă de 18 luni, pe Varianta Ocolitoare Târgu Jiu trebuie construite 3 noduri rutiere, 2 intersecții giratorii, 4 poduri și 8 pasaje.

După finalizarea lucrărilor cu o valoare estimată de 207.096.195,90 lei, fără TVA, accesul pe această variantă se va face din DN 66 (E79), de la km 69+800 (kilometraj pe DN66), atât către est (14,909 km), cât și către vest (5,078 km). Perioada minimă de garanție a lucrărilor va fi de minim 5 ani, dar poate fi majorată până la 7 ani.(comunicat)

Opoziția acuză că nu a fost prevăzut și un buget pentru lucrarea respectivă

„CNAIR SA a publicat pe platforma electronică destinată achizițiilor publice (SICAP) anunțul pentru contractul  destinat finalizării lucrărilor la Varianta de Ocolire a Municipiului Targu Jiu, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind 23 iulie.

Au demarat procedura de licitație, pentru o lucrare estimată la peste 207 milioane de lei, fără TVA, în condițiile în care nu au prevăzut în bugetul de stat decât o sumă infimă – 1, 2 milioane de lei, adică sub 1% din valoarea lucrărilor.”, potrivit unui comunicat al PNL Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com