Cât de mult au fost respectate drepturile elevilor în anul școlar 2021-2022?

Ultimul an școlar a reprezentat pentru elevii și profesorii din România momentul în care s-a început revenirea treptată la normalitatea pe care cu toții o cunoșteam înainte  de pandemie. Deși pare că lucrurile încep să se stabilizeze, în continuare unitățile de învățământ se confruntă cu multiple probleme în încercarea de a asigura un act educațional de calitate. Totuși, aceste obstacole nu ar trebui să reprezinte un pretext pentru ignorarea drepturilor, responsabilităților și obligațiilor elevilor, așa cum sunt ele prezentate în Statutul Elevului.

În acest sens, structurile Consiliului Elevilor de la nivel național, județean și școlar au responsabilitatea de a monitoriza respectarea Statutului Elevului la nivelul comunității în care activează și să se asigure că prevederile acestui document sunt cunoscute atât de elevi, cât și de cadrele didactice. Pentru a vedea cât de bine au fost implementate prevederile, în fiecare an Consiliul Național al Elevilor lansează una din cele mai mari consultări din sistemul de învățământ, care centralizează opiniile transmise de mii de elevi și profesori într–un set complex de recomandări ce vor fi transmise către autoritățile județene și naționale și care, odată implementate, ar putea contribui la creșterea calității actului didactic. Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel județean s-a dovedit a fi, în ultimii ani, o radiografie clară a ceea ce se întâmplă, de fapt, în sălile de clasă, din prisma respectării drepturilor elevilor. Totodată, acesta are ca scop găsirea unor soluții eficiente pentru problemele reclamate de către actorii relevanți din educație. Trebuie menționat faptul că în cazul în care se constată că există abateri de la  prevederile Statutului Elevului, unitățile de învățământ sunt obligate să găsească soluții pentru remedierea acestora și să comunice public măsurile luate.

Este de datoria noastră să atragem atenția asupra problemelor cu care se confruntă comunitatea școlară din care facem parte! Ca atare, invităm toți elevii și profesorii să acceseze platforma https://risej.consiliulelevilor.ro/, și să completeze formularul ce va fundamenta atât Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivelul județului Gorj, cât și Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel național în anul școlar 2021-2022, a declarat Alexandra Popescu, președintele Consiliului Județean al Elevilor Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com