Accident rutier provocat de un șofer de 90 de ani!

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați miercuri despre faptul pe Calea București din municipiul Târgu Jiu a avut loc un accident rutier soldat cu victime.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat, de 90 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe Calea București din direcția Târgu Jiu în direcția Râmnicu Vâlcea, ajuns în sensul giratoriu de la intersecția străzilor Calea București cu Tudor Vladimirescu,  nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 48 de ani, din municipiul Târgu Jiu.
În urma impactului a rezultat rănirea unei tinere, de 28 de ani, din comuna Mușetești, pasageră dreapta-față în autoturismul condus de femeie.
Ambii conducători auto au  fost testați  cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.(Sursa: IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com