A ajuns în arest după ce ar fi sustras bunuri de la fosta concubină

Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 49 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Bărbatul, în dimineaţa aceleiaşi zile, ar fi pătruns în locuința fostei concubine, de 54 de ani, din comuna Mătăsari, fără acordul acesteia, de unde i-ar fi sustras un portofel, în care avea actul de identitate şi suma de 200 lei şi cheia de la imobil, ce se afla în ușă, pe partea interioară. De asemenea, în momentul în care femeia ar fi încercat să îl oprească din a pleca din locuinţă cu bunurile respective, bărbatul ar fi exercitat acte de violenţă asupra sa. Poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, bărbatul urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propunere de arestare preventivă.(IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com