Zeci de permise auto, reținute de poliție

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, cu sprijinul polițiștilor Inspectoratelor de Poliție ale Județelor Vâlcea și Dolj, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au participat ieri la o acțiune comună în județul Gorj, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră și pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente. În cele 2 ore, polițiștii au aplicat 197 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 73.540 lei, din care 99 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, a fost luată măsura sancționării contravențională față de 14  bicicliști, 11 pietoni, 2 sancțiuni pentru conducerea sub influența alcoolului, iar 72 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 29 permise de conducere, din care 20 pentru depășirea limitelor legale de viteză. Având în vedere că nerespectarea regimului legal de viteza, indisciplina pietonilor și a bicicliștilor, precum și consumul de alcool sunt principalele cauze generatoare de accidente rutiere, polițiștii rutieri vor continua activitățile pentru prevenirea evenimentelor rutiere .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com