Zeci de membri cu funcţii, din PSD Gorj – în partidul lui Ponta

Deputatul de Gorj, Victor Ponta, le dă fiori social-democraţilor gorjeni. Se vehiculează că zeci de pesedişti cu funcţii în partid îl vor urma pe Ponta la noul partid, în frunte cu deputatul Alin Văcaru. Liderii PSD Gorj transmit că nu se tem de valurile lui Ponta în politică: „Să vedem care sunt paşii pe care îi va face Victor Ponta.Nu am mai avut discuţii cu Victor Ponta în această perioadă. Doar din presă am aflat. Nu îmi e teamă de proiectul pe care îl va face public Victor Ponta. Noi suntem un partid mare, sunt multe caractere puternice şi am trecut tot timpul peste orice problemă apărută”, a spus Mihai Weber, preşedintele executiv al PSD Gorj.

Maioreanu ia şi el pulsul la nivel local

Andrei Maioreanu, vicepreședintele PSD Gorj, a recunoscut că mai marii partidului l-au trimis prin județ să stea de vorbă cu șefii de filiale pentru a se asigura că nu există răzvrătiți care ar putea să plece din partid.„Am mers în organizaţii să iau pulsul. Nu există nicio temere. Este dreptul luiVictor Ponta să îşi lanseze un partid politic. Cunosc bine situaţie pentru că sunt la Bucureşti. Nu există nicio temere.Suntem într-un stat democratic.Oricine poate să îşi lanseze un partid. Pot apărea partide, pot participa la alegeri. Partidele pot evolua pe scena politică în mod liber”, a spus Andrei Maioreanu. Victor Ponta a anunţat că îşi va lansat luna viitoare partidul.

Andrei Pavel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com