Zeci de locuri de parcare, ocupate de rable abandonate

Polițiștii locali continuă acțiunile privind identificarea autovehiculelor abandonate sau fără stăpân de pe raza municipiului Târgu Jiu. Începând cu luna ianuarie 2020 şi până în prezent, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră al Poliţiei Locale Târgu Jiu au aplicat 35 somații pe caroseriile vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al municipiului Târgu Jiu, cele mai multe dintre ele aflându-se în incinta unor parcări de reședință. Un număr de 29 proprietari s-au conformat somațiilor aplicate de către polițiștii locali, ridicând autoturismele de pe domeniul public, iar pentru 6 vehicule au fost continuate procedurile prevăzute de Legea nr. 421 din 2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale. Aceste activități vor continua și în perioada următoare și au drept scop eliberarea locurilor de parcare din oraș ocupate de astfel de autovehicule care conferă un aspect inestetic și care pot constitui adevărate pericole pentru copii, ca urmare a degradării lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com