Zeci de gorjeni pleacă din izolare și ajung în carantină

Centrul județean de coordonare și conducere a intervenției Gorj nivelul județului Gorj a anunțat că pana acum 20 de persoane nu au respectat izolarea la domiciliu și au fost plasate în carantină instituționalizată. Marți numărul de persoane aflate în autoizolare la domiciliu era de 1.547. Număr de personae aflate în carantină ajunsese la 628

Toate structurile teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, acționează continuu pentru impunerea normelor legale specifice stării de urgență. Patrule mixte de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale au intensificat activitățile pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, acțiuni care au drept scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanțele Militare:

în ultimele 24 de ore, 205 polițiști gorjeni au desfășurat un număr de 34 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID 19. A fost verificat modul de respectare a măsurii de izolare la domiciliu în cazul a peste 1600 de persoane, iar 17 agenți economici au fost verificați cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul Stării de Urgență. În cadrul acțiunilor de verificare a locațiilor de carantinare și izolare, polițiștii au aplicat 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 371.000 lei, din care 136 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, 3 sancțiuni au fost aplicate pentru fapte de natură economică iar o sancțiune s-a aplicat unei persoane care nu a respectat măsura izolării la domiciliu(persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei și a fost plasată în carantină instituționalizată).

  • polițiștii locali au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, din care 12 pentru nerespectarea Ordonanței Militare nr.3/2020, în valoare de 18.200 de lei, iar o altă persoană a fost sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor Lg. 61/1991
  • jandarmii gorjeni au verificat respectarea interdicției de a nu părăsi locația de izolare ca măsură de prevenire a răspândirii COVID -19, la un număr de 215 persoane dispuse în 21 de localități. Au fost sancționate contravențional cu amenzi în cuantum total de 24.400 lei, un număr de 11 persoane, deoarece nu au respectat măsurile de prevenire a răspândirii virusului COVID 19, în localitățile Tg Jiu, Tg Carbunesti, Bărbătești și Motru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com