Weber şi Cârciumaru, puşi să aleagă între Dragnea şi Tudose

Şefii PSD Gorj, Florin Cârciumaru, preşedinte şi Mihai Weber, preşedinte executiv, vor trebui să opteze între Liviu Dragnea şi Mihai Tudose. Deputatul Weber este unul dintre apropiaţii lui Dragnea, în timp ce Florin Cârciumaru a mers pe o linie de mijloc în relaţiile cu centrul. Pesediştii gorjeni cer chiar o şedinţă de urgenţă a Comitetului Executiv Național, prin care să fie lămurite tensiunile din partid.

„Tensiunea pe care o resimțim cu toții, declarațiile și mesajele care au fost transmise în spațiul public de tot mai mulți colegi din PSD, impun o convocare de urgență a Comitetului Executiv Național, în cel mai scurt timp. Nu trebuie așteptat CexN de la Iași, de la sfârșitul acestei luni, trebuie acționat imediat pentru că noi, Partidul Social Democrat avem un program de guvernare cu care am câștigat alegerile și care trebuie să continue a fi pus în aplicare. O situație de instabilitate nu face bine nimănui, nici nouă ca partid, nici românilor, care au mari așteptări. O echipă unită întotdeauna are și va aduce rezultate, o astfel de echipă trebuie să se regăsească atât în Guvern, cât și în Partidul Social Democrat. Anul 2018 se prefigurează a fi unul al proiectelor, prin demararea investițiilor finanțate prin PNDL 2. Există și alte obiective de care românii au nevoie , iar toate acestea vor fi duse la bun sfârșit într-o atmosferă de liniște și de lucru”, potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al PSD Gorj.

Weber vrea şedinţă, dar e unul din susţinătorii lui Dragnea

„În ultimele zile, anumiți colegi din PSD au exprimat în spațiul public mesaje care ar fi trebuit să fie discutate întâi în interiorul partidului. Atât colegii aflați la guvernare, colegii din parlament, cât și cei din administrația publică trebuie să înțeleagă că PSD este un partid politic. Avem reguli pe care cu toții le-am votat sau am fost de acord cu ele, atunci când am aderat la această organizație. Lucrurile pot și trebuie discutate în Comitetul Executiv Național, unde sunt sigur că toate nemulțumirile sau problemele își vor găsi rezolvare dacă există o comunicare corectă și colegială în interiorul partidului. De aceea, părerea mea este că trebuie organizat cât mai rapid un Comitet Executiv Național”, potrivi lui Mihai Weber, a cărui opinie, privind grăbirea şedinţei CEx se regăseşte şi în comunicatul PSD Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com