Weber se „sacrifică” să fie preşedinte la PSD în locul lui Cârciumaru, deşi Cosmin Popescu e mai dorit ca şef

Deputatul de Gorj, Mihai Weber, a recunoscut faptul că cel mai potrivit preşedinte pentru PSD Gorj ar fi actualul şef al Consiliului Judeţean Gorj. Parlamentarul a lăsat să se înţeleagă faptul că deşi Cosmin Popescu se bucură de o mai mare susţinere în rândul membrilor partidului şi a primarilor, apele au fost aranjate la organizaţia centrală în favoarea lui Mihai Weber. Principalul argument a fost acela că Weber ar avea o relaţie privilegiată cu centrul şi ar putea să se lupte mai bine pentru judeţ de la Bucureşti, decât ar face-o Cosmin Popescu de la Târgu Jiu.

Puterea PSD Gorj…

S-a văzut puterea deputatului când a fost vorba să fie numiţi noi secretari de stat de la Gorj. Unii pesedişti încă mai aşteaptă să primească posturi în actualul guvern şi la fel mai speră şi preşedintele executiv al PSD Gorj. O avea Mihai Weber o relaţie personală bună cu Liviu Dragnea, dar ce relaţie are Liviu Dragnea cu Gorjul nu se ştie. Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a mai fost de mult în judeţ, într-o vizită oficială, ca şef de partid sau de orice. Nici vicepremierul Paul Stănescu, mult aşteptat şi anunţat de pesediştii gorjeni nu a mai ajuns la Târgu Jiu. Ori le place să se lase rugaţi, ori nu au prea fost convinşi.

Cosmin Popescu şi Liviu Dragnea au totuşi un trecut comun, respectiv PD şi probabil că, din acest punct de vedere este mai aproape maieul decât haina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com