Vremea se încălzeşte uşor

PROGNOZA METEO DUMINCĂ. Vremea se va menţine rece în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 10 grade, mai scăzute în depresiuni, până la -6 grade, dar şi mai ridicate pe litoral, spre 12…13 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile sudice şi sud-estice, iar în Dobrogea, cu totul izolat, va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în sud-estul teritoriului şi în Munţii Banatului. Vor fi condiţii de ceaţă, iar în centru, local în nord şi nord-est şi izolat în rest, se va produce brumă.

PROGNOZA METEO LUNI. Deşi temperatura aerului va creşte uşor, vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit la această dată, îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 grade în estul Transilvaniei şi 12 grade pe litoral. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua în vestul, nordul şi centrul ţării. Pe litoral vor fi condiţii pentru pentru ploi slabe, izolate. Vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa şi noaptea, izolat, va fi ceaţă, iar în nordul, nord-estul, centrul ţării şi pe arii restrânse în rest, se va produce brumă.

PROGNOZA METEO MARTI. Vremea se va încălzi faţă de ziua precedentă, devenind normală din punct de vedere termic pentru această dată. În regiunile vestice, nordice şi centrale nebulozitatea se va accentua treptat, iar seara şi noaptea, pe arii relativ extinse va ploua şi sub formă de aversă şi vor fi condiţii pentru descărcări electrice. Cu totul izolat vor fi posibile cantităţi mai importante de apă. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar dimineaţa şi noaptea, pe spaţii mici se va forma ceaţă. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, iar pe parcursul zilei şi în Moldova şi local în Banat şi în Crişana. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 23 de grade, iar cele minime între 4 şi 13 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 0 grade.

  • TENDINTA

PROGNOZA METEO MIERCURI – Vremea se va răci faţă de ziua precedentă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea înnorări temporare şi mai ales în cursul zilei va ploua în zonele montane, în centrul şi nord-estul teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale ziua la munte, în regiunile sud-vestice, centrale şi nord-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 22 de grade, iar cele minime între 4 şi 11 grade, mai coborâte în depresiuni.

PROGNOZA METEO JOI, VINERI si SAMBATA – Valorile termice vor fi în creştere, astfel că vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare în regiunile nordice.(RTV)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com