Virgil Popescu se apără cu CEO să scape de Moțiune

Plenul Camerei Deputaţilor urmează să îşi exprime astăzi votul în legătură cu moţiunea simplă iniţiată de 54 parlamentari USR şi neafiliaţi, împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, pe care îl acuză de situaţia creşterii preţurilor din energie în ţara noastră, dar şi de reducerea recentă a plafonului maxim de consum pentru clienţii casnici şi a reducerii cu 15% a compensării consumului pentru IMM-uri.
Dezbaterea moţiunii simple a avut loc aseară, când în apărarea sa ministrul Virgil Popescu a arătat că USR una spune la Bucureşti şi alta face în Parlamentul European.
„În timp ce la Bucureşti USR mimează grija faţă de sectorul energetic românesc, la Strasbourg, săptămâna viitoare vor fi supuse la vot Directiva RED 3 regenerabile împreună cu două amendamente nefavorabile energiei hidro din România, iar cel mai activ susţinător al acestora este Nicolae Ştefănuţă. Atât de dramatică este situaţia, încât am primit mesaje din partea reprezentanţilor în Parlamentul European al unei alte ţări aliate, pentru a ne asigura că interesele meschine ale USR nu pun în pericol întreaga arhitectură energetică europeană. Deci, la Bruxelles aleşii pe listele USR sabotează pe faţă România”, a afirmat Virgil Popescu.
Ministrul Energiei a mai spus că reprezentanţii USR au sabotat investiţiile Hidroelectrica din Valea Jiului, „pentru că Dacian Cioloş avea nevoie de multe zone protejate”, au sabotat Cariera Roşia „pentru că era campanie internă în plină criză energetică” şi acum sabotează producţia de cărbune în iarna care se apropie.
„Despre moţiune pot să spun că a fost făcută exact cum pregăteşti un ghiveci românesc cu legume – câteva ceva pentru fiecare. Câteva mesaje pentru AUR, că mai nou, sunt partenerii lor de nădejde de opoziţie, totul condimentat cu minciuni, exagerări şi o aromă inconfundabilă de panică. Nu ştiu cine anume a redactat acest document numit moţiune, dar pot să vă spun că este un om de un cinism ieşit din comun. Să minţi în faţa Parlamentului şi în faţa românilor despre vieţi pierdute la Complexul Energetic Oltenia este dezonorant şi descalificant. Spuneţi-ne voi cum moare câte un angajat al CEO la fiecare 5 zile, pentru că am sunat la Complex ca să verific informaţia şi am aflat că în anul 2022 au fost înregsitrate ZERO accidente mortale şi 5 accidente de muncă, cele mai puţine de la înfiinţarea CEO. Cum să minţiţi cu decese doar pentru voturi? Chiar să fi ajuns USR cioclul politicii româneşti?”, a mai spus Virgil Popescu.(bursa.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com