Vioara lui Enescu, în Parcul Coloanei fără sfârşit

Primăria Municipiului Târgu Jiu organizează recitalul ”Vioara lui Enescu”, în Parcul Coloanei Infinitului, vineri, 02 iulie, de la ora 20:00, eveniment ce va aduce în faţa publicului un exemplu unic de generozitate artistică.

Gabriel Croitoru şi legendara vioară Guarneri del Gesù pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflat în patrimoniul Muzeului Național “George Enescu”) străbat România alături de pianistul Horia Mihail, aducând muzica aproape de comunităţi dintre cele mai diferite România. O călătorie spectaculoasă la fiecare ediţie, un dialog cultural şi muzical dincolo de prejudecăţi şi false bariere, un gest de necondiţionată onestitate faţă de actul artistic, turneul a intrat în al zecelea an de desfăşurare. Programul pregătit pentru publicul din Târgu Jiu conţine piese de mare popularitate din repertoriul românesc şi universal.

Mari evenimente muzicale naţionale se opresc pentru o seară la Târgu Jiu, din iunie până în septembrie, aducând public şi muzicieni alături, pentru a trăi pe viu emoţia artistică, vegheaţi de Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuşi.

Pianul călător, Orchestra Metropolitană Bucureşti, Vioara lui Enescu, Violoncellissimo, Duelul viorilor vă invită la întâlnirea cu muzica bună în Parcul Coloanei fără sfârşit.

De-a lungul edițiilor anterioare, toate aceste evenimente reunite sub genericul Turnee de poveste s-au dovedit autentice povești de succes de anvergură naţională şi chiar internaţională. Drumul nu a fost ușor, efortul însă a meritat din plin, pentru că peste tot sălile sau spaţiile în aer liber au fost neîncăpătoare pentru numărul mare de spectatori veniți la concerte.

Organizatorii – Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Târgu Jiu – se adresează prin aceste evenimente numărului mare de iubitori de frumos din oraş, care au astfel posibilitatea de a participa la reale evenimente prin intermediul acestor proiecte.

 

Organizator : Primăria Municipiului Târgu Jiu şi Consiliul local al Municipiului Târgu Jiu

Producător : Pro Contemporania

Coproducător : The Culture Club

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com