Vine valul de gorjeni din zonele roșii. Vor petrece Paștele în carantină!

Tot mai mulți gorjeni din Diaspora au început să revină acasă. Este așteptată o adevărată explozie la nivel statistic și numărul celor care vor sosi să se dubleze în zilele următoare.

Pe teritoriul județului Gorj, în carantină instituționalizată sunt 609 persoane. Alte 1925 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat, fiind formate echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari, scopul fiind impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgenţă.

Pentru abaterile constatate cu privire la măsurile dispuse prin ordonanţele militare, forţele de ordine au aplicat peste 130 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 260.000 de lei.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com