Viitorul manager al Spitalului Județean va trebui să obțină minimum nota 7 la viitorul concurs

Viitorul manager al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu nu va putea fi numit în funcție, dacă nu va obține măcar nota 7. Totul va depinde de cât de bine au fost scrise planurile de management. Unii le-au scris singuri, alții au fost ajutați. Cert este că după finalizarea în această săptămână a procesului de depunere a dosarelor, se va trece la verificarea îndeplinirii condițiilor de participare. Aceasta va fi o etapă eliminatorie.

Ulterior, va fi întocmită lista celor care vor participa la etapa de susținere și evaluare a proiectului de management. Nota minimă de promovare este 7. În final va fi întocmită o listă a notelor în ordine descrescătoare. Câștigător va fi declarat candidatul cu nota cea mai mare. Acesta va semna un contract de mandat. Numirea în funcție se va face prin dispoziție de către președintele CJ Gorj. Contractul de mandat va fi de 3 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com