Văgiulești: Construcție incendiată de un bărbat

Polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi prin apelul 112, de către o femeie de 53 de ani, din comuna Văgiuleşti, cu privire la faptul că la o anexă ce-i aparţine, a izbucnit un incendiu. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul subunității care a stabilit faptul că anexa era construită din lemn, acoperită cu plăci de azbociment şi servea ca loc de depozitare a fânului, aflându-se la o distanţă de aproximativ 50 metri de locuinţă, pe un islaz, nefiind racordată la reţeaua electrică. În interiorul anexei mai erau depozitate două butoaie precum și articole vestimentare, incendiul fiind localizat, izolat şi stins de către pompieri din cadrul ISU Gorj. Nu au fost înregistrate victime omenești sau afectate alte imobile, prejudiciul fiind în curs de estimare. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat un bărbat de 32 de ani, din comuna Văgiuleşti, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere, acesta fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri corespunzătoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com