Urmărire cu poliția pe străzile din Turceni

Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au depistat ieri în flagrant delict un bărbat, 50 ani, din oraşul Turceni, în timp ce transporta cu un autoturism, trei saci din rafie de culoare albă în care se aflau plase de pescuit monofilament, cu fir din nylon.

Bărbatul nu a respectat semnalele, indicațiile și dispozițiile polițiștilor rutieri, sustrăgându-se controlului autoturismului, continuându-și deplasarea pe DJ 674 Turceni, în direcția de mers către satul Murgești, abandonând pe traseu, cei trei saci.

S-a procedat la urmărirea acestuia și la identificarea celor trei saci abandonați, constatându-se că fiecare conținea câte o plasă de pescuit monofilament cu fir din nylon, cu lungimea de 200 m și mărimea ochiului de plasă de 8x8cm.

Având în vedere că deținerea unor astfel de obiecte este interzisă prin lege cei 3 saci din rafie de culoare albă împreună cu cele 3 plase de pescuit monofilament, au fost ridicați în vederea confiscării.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.(IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com