Unde este noua grilă de salarizare de la CEO?

Şefii Complexului Energetic Oltenia(CEO) ar fi trebuit să ofere încă de luna trecută, aşa cum au promis, noua grilă de salarizare valabilă pentru colosul energetic. Încă din vară managerul Sorin Boza a anunţat că o comisie compusă din colegi de-ai săi lucrează la noua grilă de salarizare. Acesta urma să fie definitivată în cursul lunii octombrie 2017 şi prezentată în draft liderilor de sindicat.

Negocieri pe marginea draftului

Până la această dată nu a fost făcut public vreun proiect al grilei de salarizare şi nu se cunoaşte dacă în luna decembrie se va mai putea lucra la un asemenea subiect. Este luna în care are loc închiderea de an şi în care urmează şi câteva libere pentru o parte a angajaţilor Complexului Energetic Oltenia. Era, de asemenea, important ca grila să fie disponibilă în acelaşi timp în care se lucrează la Bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei, pentru ca discuţiile asupra grilei să aibă un corespondent în realitate. Aplicabilitatea noii grile va depinde şi de dimensiunea fondului de salarizare pe anul 2018, dar şi de modul în care se va reuşi o echilibrare prealabilă a lefurilor în societate. De asemenea, grila trebuie să ţină cont şi de programul de disponibilizări colective, dar şi de cel de posibile angajări, întinerirea personalului.

One thought on “Unde este noua grilă de salarizare de la CEO?

  • 28 noiembrie 2017 la 8:11
    Permalink

    D nul Boza m ai faceti ceva pentru cei care au suferit taieri importante de salarii în vechiul regim.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com