Un tânăr este acuzat că era să îşi omoare din gelozie rivalul

Poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au reținut săptămâna trecută pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un tânăr, de 26 de ani, din comuna Bărbăteşti, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de distrugere și tentativă de omor.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că, în urmă cu o zi, în timp ce un bărbat, de 32 de ani, din comuna Grădiștea, județul Vâlcea, se afla, în vizită, la domiciliul concubinei tânărului de 26 de ani, din comuna Bărbătești, acesta din urmă i-ar fi înțepat  o anvelopă și spart luneta spate a autovehiculului, după care a exercitat acte de violență asupra sa, prin folosirea unui corp contondent, ca urmare a unui conflict spontan, iscat pe fondul geloziei.

În urma probatoriului administrat în cauză, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești a dispus declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, tânărul fiind prezentat acestei unități de parchet pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tentativă de omor.

Cel în cauză a fost prezentat Parchetului Județean Gorj, fiind luată, față de el, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.(IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com