Un tânăr a intrat pe geamul unei case şi a sustras o sumă de bani

Polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi ieri de un tânăr, de 27 de ani, din comuna Drăgoteşti, cu privire la faptul că în cursul dimineții, un tânăr de 28 de ani, din localitate, ar fi pătruns în locuinţa sa pe o fereastră lăsată deschisă și i-ar fi sustras dintr-o cameră, suma de 850 de lei şi un telefon mobil, în valoare de 800 de lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul  săvârşirii infracțiunii de furt calificat.

În urma verificărilor efectuate de polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru, cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigaţii Criminale, tânărul din comuna Drăgoteşti, a fost depistat pe raza municipiului Târgu-Jiu, iar faţă de acesta a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale, dobândind calitatea de suspect în cauză.

Faţă de tânăr, polițiștii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com