Un șofer beat a avariat o mașină parcată în fața unei case din Bâlteni

În noaptea de 2 spre 3 septembrie, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați telefonic de un bărbat, de 62 de ani, din municipiul Târgu Jiu, despre faptul că i-ar fi fost avariat autoturismul, care era parcat în fața locuinței sale, din satul Moi, comuna Bâlteni. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că în timp ce un localnic, de 22 de ani, conducea un autoturism, pe drumul comunal, ar fi acroșat cu partea din față un alt autoturism parcat pe marginea carosabilului. În urma testării cu aparatul etilotest a tânărului, a rezultat o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui autoturism, pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului. (Sursa: IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com