Un şofer băut a ajuns cu maşina în gardul unui motrean

Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi ieri de un localnic, de 64 de ani, cu privire la faptul că, pe DN 67 Roşiuţa, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că un tânăr, de 27 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul volanului şi a intrat în gardul locuinţei apelantului.

În urma impactului, conducătorul auto nu a suferit leziuni, rezultând doar pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etiloltest, care a indicat o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.(IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com