Un sinistrat va primi o sumă fabuloasă din partea CEO

Unul dintre sinistraţii din Roşia de Amaradia, satul Seciuri, este foarte aproape de a se îmbogăţi de pe urma Complexului Energetic Oltenia. Directoratul companiei a făcut o propunere către acţionarii colosului energetic pentru ca în locul reconstrucţiei unui imobil un sinistrat din Seciuri să beneficieze de o sumă de bani. Este vorba de contravaloarea bunurilor deţinute, stabilită printr-un raport întocmit de un evaluator autorizat. Tranzacţia ar trebui să fie aprobată de AGA din CEO în data de 22 iunie, luna viitoare. Dacă se va concretiza, sinistratul Cristinel Ciocan, care a avut o gospodărie mare la Seciuri, va primi câteva sute de mii de lei.

Casă mare

Casa lui Cristinel Ciocan de la Seciuri, afectată de alunecările de teren generate de cariera minieră, era prevăzută cu demisol, parter şi mansardă. Gospodăria mai avea cinci anexe. Sinistratul, cu ajutorul unei asociaţii care îi reprezintă pe localnicii sinistraţi din Seciuri, a obţinut o decizie din partea Curţii de Apel din Craiova prin care are dreptul la reconstruirea casei.

Cristinel Ciocan a solicitat o despăgubire pecuniară. Suma este una mai mult decât generoasă. Este vorba de 653.730 de lei, aşa cum rezultă din raportul de evaluare întocmit de Consulting Company. Pentru ca bărbatul să intre în posesia banilor este nevoie de avizul Consiliului de Supraveghere şi de aprobarea AGA. CEO ar fi trebuit să îi reconstruiască lui Ciocan o casă în Drăgoieni, lângă Târgu Jiu. Numai terenul de acolo valorează 130.000 de lei; acesta va reveni CEO liber de sarcini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com