Un șef de ocol, pădurari și ingineri silvici, reținuți pentru corupție și infracțiuni silvice!

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus reţinerea preventivă, pentru 24 de ore, a unui număr de şapte persoane, suspecte de săvârşirea unor infracţiuni, după cum urmează:

  • Suspectul T.I., având calitatea de şef ocol silvic în cadrul unui ocol silvic din judeţul Gorj, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, prevăzute de art. 289 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (3 acte materiale, săvârşite în lunile iunie şi iulie 2020), fals intelectual în formă continuată, prevăzute de art. 321 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, instigare la fals intelectual în formă continuată, instigarea la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, instigare la folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată, prevăzute de art. 47 Cod penal raportat la art. 107 indice 1 din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, complicitate la tăiere nelegală de arbori, prevăzute de art. 48 Cod penal raportat la art. 107 alin.1 lit. d şi alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008 şi complicitate la furt de arbori, prevăzute de art. 109 alin.1 lit. d şi alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008;
  • Suspectul L.T.N., având calitatea de inginer silvic în cadrul unui ocol silvic din judeţul Gorj, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin.1 Cod penal (săvârşită în luna mai 2018), fals intelectual, prevăzute de art. 321 Cod penal, folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată, prevăzute de art. 107 indice 1 din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, complicitate la tăiere nelegală de arbori, prevăzute de art. 48 Cod penal raportat la art. 107 alin.1 lit. d şi alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008 şi complicitate la furt de arbori, prevăzute de art. 109 alin.1 lit. d şi alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008;
  • Suspecţii G.I.A. şi B.R., având calitatea de şef district şi respectiv inginer silvic, în cadrul unor ocoale silvice din judeţul Gorj, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată, prevăzute de art. 321 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată, prevăzute de art. 107 indice 1 din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi favorizarea infractorului, prevăzute de art. 269 alin.1 Cod penal;
  • Suspectul T.P., administrator de fapt al unei societăţi comerciale cu profil exploatări forestiere, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la tăiere nelegală de arbori, prevăzute de art. 47 Cod penal raportat la art. 107 alin.1 lit. d şi alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008 şi instigare la furt de arbori, prevăzute de art. 47 Cod penal raportat la art. 109 alin.1 lit. d şi alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008, instigare la folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată, prevăzute de art. 47 Cod penal raportat la art. 107 indice 1 din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi instigare la fals intelectual, prevăzute de art. 47 Cod penal raportat la art. 321 alin.1 Cod penal;
  • Suspectul V.D.V., pădurar în cadrul unui ocol silvic, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată, prevăzute de art. 321 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, complicitate la tăiere nelegală de arbori, prevăzute de art. 48 Cod penal raportat la art. 107 alin.1 lit. a şi alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008, complicitate la furt de arbori, prevăzute de art. 109 alin.1 lit. a şi alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008,
  • Suspectul T.D., pădurar de canton în cadrul unui ocol silvic, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere nelegală de arbori, prevăzute de art. 107 alin.1 lit. a şi alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008, furt de arbori, prevăzute de art. 109 alin.1 lit. a şi alin. 2 lit. d din Legea nr. 46/2008, folosirea unor dispozitive false de marcare, prevăzute de art. 317 alin.2 Cod penal raportat la art. 107 indice 1 alin.2 din Legea nr. 46/2008 şi folosirea funcţiei în scopul favorizării unor persoane, prevăzute de art. 301 alin.1 Cod penal.

Ancheta continuă, fiind condusă de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Gorj şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urmând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun.

În această cauză, care este una complexă, au fost efectuate de către organele de anchetă în perioada anterioară un număr de 22 de percheziţii domiciliare.

Facem însă în continuare precizarea că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, dar aceste acţiuni ale procurorului nu sunt în măsură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază în continuare persoanele suspecte sau inculpate, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive în cauză.(comunicat)

Foto: Arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com