Un ministru secretar de stat este aşteptat să verifice personal condiţiile din carierele CEO

Potrivit reprezentanţilor sindicatelor din Bazinul Minier Motru, un ministru secretar de stat este aşteptat în carierele din zonă peste o săptămână. În pregătire este vizita secretarului de stat Doru Vişan, din cadrul Ministerului Energiei. Vişan le-a promis liderilor de sindicat că în jurul datei de 6 august se va afla la carierele Lupoaia şi Roşiuţa pentru a discuta cu minerii şi pentru a vedea la faţa locului condiţiile de lucru şi a afla de la angajaţi problemele cu care se confruntă la locul de muncă.

Vine des în Gorj

Doru Vişan vine destul de des în judeţul Gorj. Acesta este secretar de stat responsabil cu domeniul minier în Ministerul Energiei şi vine la Complexul Energetic Oltenia de cel puţin două ori pe lună. Complexul Energetic Oltenia este deţinut în procent de 77% de Ministerul Energiei şi este cea mai importantă companie energetică din ţară producătoare de curent electric pe bază de cărbune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com