Un lider sindical din CEO, umilit pe holul Spitalului Judeţean din Târgu Jiu

Unul dintre liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia a fost batjocorit pe holurile Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Este vorba de Doru Crăete, în convalescenţă de peste o săptămână după ce a suferit un infarct miocardic. Liderul de sindicat a fost nevoit să aştepte pe holuri, până săfie primit de medici şi să pună mâna pe o reţetă. Crăete se declară încă o dată dezamăgit de modul în care funcţionează sistemul medical din ţara noastră.

Băiate de joc faţă de bolnavi

„Ce sistem medical ineficient si superbirocratizat avem! După 9 zile de spitalizare in București la Militar, ieri am fost externat. Doctorița care m-a avut in grija, pe lângă faptul ca nu mi-a pus o ștampila rotundă pe medical, ceeace implica încă un drum pana la spital, n-a binevoit nici sa-mi dea pastile pentru a doua zi dimineața pentru ca n-ai cum sa iei rețeta așa repede, nici sa-mi elibereze rețeta, desi i-am cerut si putea sa o facă, trimițându-ma la medicul de familie! Am mers la medicul de familie si după o ora de așteptare ( erau foarte multi pacienți) omul, conform reglementărilor si protocoalelor din sistem, n-a putut sa-mi dea decât o … trimitere către medicul specialist din Policlinica! Si uite-așa stau de doua ore si jumătate la usa pe care scrie “Cardiologie” ca sa-mi iau o rețeta! E timpul si sa-mi iau pastilele pentru…prânz! Dar eu aștept sa intre toți pacienții cu bon de ordine… Degeaba a explicat nevasta-mea asistentei ce iese din cand in cand la usa ca ieri am ieșit din spital după un infarct, ca n-am pastile, etc! Răspunsul : așteptați! Aștept deja de peste doua ore jumătate! După câți oameni sunt in fata ușii cred ca mai e nevoie de peste o ora de așteptare! Si nevasta-mea, săraca, azi noapte a fost schimbul III. Românie, Românie! PS. La 13.33 am reușit sa îmi iau rețeta! La una din desele ieșiri din cabinet m-a văzut asistenta rezemat de perete si si-a dat seama ca nu ma simpt bine, așa ca a binevoit sa ma invite înăuntru”, a spus Doru Crăete, lider de sindicat în cadrul Sucursalei Electrocentrale dela Rovinari, din cadrul Complexul Energetic Oltenia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com