Un director din CEO are 13 conturi bancare

Directorii din Complexul Energetic Oltenia(CEO) nu o duc deloc rău. Cel puţin unii dintre aceştia au reuşit să acumuleze adevărate averi în ultimii ani. Mai ales personalul din Direcţia financiară a reuşit să chivernisească bine banii. Unul dintre directorii CEO cu cel mai mare număr de conturi este Adriana Luminiţa Popescu, membru în Directoratul Complexului Energetic Oltenia. La cum arată declaraţia de avere se vede că a lucrat cu bani toată viaţa şi pare mai degrabă salariată a unei bănci, decât a unei companii energtice.

13 conturi la activ

Potrivit ultimei declaraţii de avere, Adriana Popescu deţine un apartament în Târgu Jiu şi un autoturism din 2007. Directorul Complexului Energetic Oltenia are nu mai puţin de 13 conturi bancare, din care 12 în lei şi unul în euro, reprezentând conturi curente, depozite bancare sau fonduri de investiţii. Adriana Popescu are economiile împărţite în şase bănci. Conturile au fost deschise începând cu anul 2000. Numai în 2016 şefa Direcţiei Financiare a reuşit să îşi deschidă patru conturi bancare, iar anul acesta un cont. În total, peste 1,1 milioane de lei se află în cele 13 conturi. Familia Popescu nu are datorii bancare. Adriana Popescu are un salariu anual de 80.000 de lei de la CEO şi 2.000 de lei din expertize contabile la Tribunalul Gorj. Soţul Adrianei Popescu a câştigat 142.000 de lei din contractul de mandat de la Interagro Bucureşti şi 10.000 de lei din contractul de muncă de la Interaction SRL Bucureşti, precum şi o indemnizaţie de peste 7.000 de lei de la CAR Coloana IFN. Din dobânzi bancare familia şefei finanţelor din CEO a obţinut anul trecut peste 10.000 de lei.

Andrei Pavel

One thought on “Un director din CEO are 13 conturi bancare

  • 31 august 2017 la 13:18
    Legătură permanentă

    Sa dea Dumnezeu sa-si puna banii pe piept cei ce au facut avere pe nedrept,praful si pulberea sa se aleaga de ei.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com