Un bărbat s-a accidentat pentru că era prea beat să conducă bicicleta

Poliţişti din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112 de un participant la trafic, despre faptul că pe raza comunei Săcelu, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu o victimă. La fata locului s-a deplasat echipa operativă, care a efectuat cercetarea locului faptei, constatând că un bărbat, de 51 de ani, din comuna Săcelu, în timp ce se deplasa cu bicicleta, pe DJ665, din direcția Bobu – Hăiești, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă. Conducătorul bicicletei a fost testat cu aparatul etilotest, acesta rezultând o concentrație de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, acesta a suferit leziuni, dar a refuzat transportarea la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale și recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare  corporală din culpă.(IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com