Ultima misiune pentru un jandarm montan la Rânca

Ultima misiune pentru siguranța turiștilor în zona montană Rânca pentru  jandarmul montan gorjean plt. adj. Voicu Victor Gabriel.

După o carieră militară de peste 22 de ani în structuri de ordine publică, pază și protecție instituțională, formare profesională și jandarmerie montană, plt. adj. Voicu Victor Gabriel, a promovat examenul organizat de I.P.J. Gorj și va fi încadrat ca ofițer, iar ca responsabilitate va avea activitatea de educație fizică și autoapărare a polițiștilor gorjeni.

Fire ambițioasă, cu o foarte bună pregătire fizică, a urmat în decursul carierei de jandarm, numeroase cursuri de alpinist, de schi, de arte marțiale, instrucția tragerii cu armamentul din dotare, intervenție profesională, etc., fiind rapid integrat în cadrul jandarmilor montani din Rânca de la începutul anului 2013, unde a avut numeroase intervenții pentru siguranța turiștilor.

Pasiunea pentru arte marțiale a început prin participarea la cursurile de karate organizate într-un club din municipiul Târgu-Jiu, ulterior a participat la cursuri cu specialiști români și străini iar ca jandarm a participat la stagii de pregătire cu formatori chinezi.

A înființat în anul 2006 Clubul Dragon Târgu-Jiu, unde a predat cursuri de kick boxing și tehnici de autoapărare, participând cu sportivii antrenați la numeroase competiții naționale.

A făcut parte în decursul mai multor ani din lotul Jandarmeriei Române pentru competițiile de Unifight, iar la concursurile organizate în cadrul M.A.I. a obținut mai multe titluri de campion.

Numeroase generații de copii s-au antrenat sub supravegherea și îndrumarea jandarmului gorjean – Voicu Victor Gabriel, în tehnici de autoapărare, acesta a organizat în municipiul Târgu-Jiu campionate naționale și regionale de Unifight și Kickboxing.

Jandarmii gorjeni îi transmit că ne-a făcut plăcere și onoare colaborarea avută pe parcursul a aproximativ 22 de ani de activitate în cadrul Jandarmeriei Gorj și îi dorim succes în viitoarea activitate profesională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com