UE vrea să blocheze proiectele în domeniul combustibililor fosili

Uniunea Europeană ar trebui să-şi reducă finanţarea pentru proiectele din domeniul combustibililor fosili. Este opinia miniştrilor de Finanţe din UE, care au discutat la sfârșitul săptămânii trecute despre situația schimbărilor climatice din Uniunea Europeană. Astfel, situația Complexului Energetic Oltenia s-ar putea complica, având în vedere că are nevoie de sectorul bancar pentru plata certificatelor de CO2 sau de o schemă de sprijin care s-ar putea traduce tot printr-un ajutor financiar.

Nu mai vor să dea bani pentru termocentralele pe cărbune

Miniștri europeni ai Finanțelor Publice nu mai sunt de acord cu finanțarea termocentralelor pe cărbune și a tuturor investițiilor pe bază de cărbune. Este vorba de investiții de mai multe miliarde de euro, unele finanțate de Banca Europeană de Investiţii (BEI), instituţia de creditare pe termen lung a UE. Datele oficiale arată că anul trecut BEI a finanţat proiecte în domeniul combustibililor fosili în valoare de aproape două miliarde de euro, iar începând din 2013 finanţarea pentru astfel de proiecte s-a ridicat la 13,4 miliarde euro, notează Agerpres. Stoparea finanțării vizează inclusiv termocentralele pe gaze naturale. Într-un comunicat comun, miniştrii de Finanţe din UE au cerut BEI şi altor organisme financiare globale, precum Banca Mondială, „să reducă treptat finanţarea pentru proiectele în domeniul combustibililor fosili, în special a celor care utilizează combustibili fosili solizi, ţinând cont de dezvoltarea sustenabilă şi nevoile energetice, inclusiv securitatea energetică, a ţărilor partenere”.

Germania, Italia și Polonia se opun, România nu există

Decizia politică a miniştrilor europeni de Finanţe trebuie susţinută de o decizie formală a boardului BEI, care este compus din reprezentanţii celor 28 de state membre UE. O decizie BEI cu privire la încetarea finanţării proiectelor în domeniul combustibililor fosili începând de anul viitor era aştepată încă de luna trecută, dar a fost amânată din cauza diviziunilor existente în interiorul blocului comunitar, în condiţiile în care unele state membre, inclusiv Germania, Italia şi Polonia, doreau ca finanţarea să continue. Potrivit unor oficiali europeni, boardul BEI se va reuni în data de 14 noiembrie, pe agendă figurând şi politica băncii în domeniul combustibililor fosili. Banca Europeană de Investiţii (BEI) este banca Uniunii Europene – instituţia de creditare pe termen lung a UE şi singura bancă deţinută şi care reprezintă interesele statelor membre ale Uniunii Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com