Trei reținuți în dosarul megafurtului de la CEO. Au sustras un motor de 100.000 de lei

La data de 6 mai a. c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 45 și 39, din comunele Bâlteni, Fărcășești și Bălești, bănuiți de săvârșirea infracţiunii de furt.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că la data 28 aprilie a.c.,cei trei bărbați, ar fi sustras din depozitul unei unități miniere din comuna Urdari, un motor electric, de aproximativ două tone, în valoare de 100.000 de lei, pe care l-au încărcat cu macaraua din depozit în autoutilitara unui bărbat, de 70 de ani, din municipiul Târgu Jiu și l-au transport în municipiul Craiova.

În cursul zilei de astăzi, în urma unei percheziții efectuate de polițiști pe raza municipiului Craiova, la o societate comercială ce are ca obiect de activitate comercializarea unor astfel de motoare, a fost identificat motorul sustras, acesta fiind predat unității prejudiciate.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com