Trei decenii de la prima ediție a Festivalului național de umor „Ion Cănăvoiu”

CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CONSERVAREA ȘI PROMOVAREA CULTURII TRADIȚIONALE GORJ

în parteneriat cu

CONSILIUL LOCAL ȘI PRIMÃRIA RUNCU

ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A CARICATURIȘTILOR DIN ROMÂNIA

CENACLUL ,,HOHOTE” TG-JIU

Festivalul de umor ,,ION CĂNĂVOIU”

Ediția a XXX-a, 20-23 octombrie 2022

Din dorința de a continua tradiția unui festival de creație umoristică al cărui impact național a fost dovedit în cele 29 ediții desfășurate până acum, pentru ediția din acest an.

Festivalul va cuprinde:

  1. SECȚIUNI:

Manifestarea este deschisă umoriștilor profesioniști sau neprofesioniști, fără limită minimă sau maximă de vârstă, cu următoarele secțiuni:

  1. Concurs de volum , inclusiv antologii. Participă volumele de umor – epigramă, fabulă, proză scurtă/poezie umoristică – tipărite în perioada octombrie 2021-octombrie 2022. Se vor trimite minim 2 exemplare din fiecare volum participant.
  2. Concurs de epigramă. Se concurează cu 9 epigrame, din care:
  • 3 epigrame pe tema: Război și pace;
  • 3 epigrame pe tema: Energie;
  • 2 epigrame pe teme libere;
  • 1 replică la epigrama:

Recurs

de Ion Cănăvoiu

Poate pare cam obscură,

Însă asta-i teama mea:

Nu de-acela ce mă fură,

Ci de cel ce vrea să-mi dea!

  1. Concurs de fabule. Se concurează cu 3 fabule;
  2. Concurs de proză scurtă. Se concurează cu 3 proze de maxim 2 pagini fiecare;
  3. a. Concurs de parodie Se va concura cu o parodie (cu ritm şi rimă, respectând toate „canoanele” parodiei) la poezia:

Doar timpul

de Ion Cănăvoiu

 

Răsar așa, din colț de amintire

Prieteni vechi ce nu ne mai amuză,

Avem, desigur, pentru toate-o scuză,

Chiar și când doare-n noi o ne-mplinire.

 

Memoria-i o veșnică ecluză

Datoare pururi cu o amintire.

Cum ne intrăm și ne ieșim din fire

Doar timpul este cel ce ne acuză.

 

Doar timpul știe că măsura lui

Prin noi e, iată, pentru totdeauna,

Cei buni, cei răi și cei plecați la drum.

 

Și dacă-n urma noastră nimănui

Nu-i calcă-n urmele-i mărunte luna

E semn că ciclul s-a-ncheiat de-acum.

 

Se postează pe aceeași pagină poezia parodiată și parodia.

 

  1. Salon de caricatură „Aurelian Iulius Șuță – ȘAI”

 

  1. Concurs de poezie umoristică. Se concurează cu 3 creații.
  2. Concurs de caricatură/fotografie umoristică. Se concurează cu minim 5 caricaturi/fotografii umoristice, în format A4 în passepartout, pe teme libere.

 

  1. PREMII:
  2. Cea mai bună carte de umor a anului, 2 premii (epigramă; fabulă/ proză umoristică) în valoare de 1.000 lei fiecare, acordate de CJCPCT Gorj;
  3. Epigramă, premiul I în valoare de 800 lei, acordat de CJCPCT Gorj;
  4. Fabulă, premiul I în valoare de 800 lei, acordat de CJCPCT Gorj;
  5. Proză umoristică, premiul I în valoare de 500 lei, acordat de Primăria Runcu;
  6. Parodie, premiul I în valoare de 250 lei, acordat de Primăria Runcu;
  7. Poezie umoristică, premiul I în valoare de 250 lei, acordat de Primăria Runcu;
  8. Caricatură, premiul I în valoare de 600 lei, acordat de CJCPCT Gorj;
  9. Cinci premii I, în valoare de 600 lei fiecare, acordate de CJCPCT Gorj participanților la Salonul de Caricatură;
  10. Trei premii speciale, în valoare de 500 lei fiecare, acordate de CJCPCT Gorj unor promotori ai creației umoristice din Gorj.

*

  1. ALTE PRECIZÃRI:
  2. Lucrările vor fi transmise on line pana la data de 15 octombrie 2022 pe adresa de email: [email protected] ori în format clasic, pe adresa: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, 210135 Târgu-Jiu, Calea Eroilor, nr. 15, județul Gorj, cod poștal: 210135, cu mențiunea “Pentru Festivalul «Ion Cănăvoiu»”.
  3. În cazul în care lucrările vor fi trimise on line, secretul corespondenței nu va mai fi posibil, ca urmare concurenții sunt rugați să accepte ca pe antetul lucrărilor să înscrie un moto, iar numele și datele de contact să fie menționate în clar pe o pagină imediat următoare paginilor de concurs, exprimând pentru aceasta acordul în scris la finalul lucrărilor.
  4. Juriul, alcătuit din personalități consacrate ale vieții artistice gorjene, va începe evaluarea lucrărilor în 16 octombrie 2022, urmând ca în cursul zilei de 23 octombrie a.c. să anunțe pe site-ul CJCPCT Gorj și prin e-mail laureații secțiunilor. Juriul are latitudinea redistribuirii premiilor.
  5. Laureații vor transmite copie după cartea de identitate precum și un extras de cont necesare operațiunilor de virare a sumei constituite ca premiu.
  6. Organizatorii vor transmite laureaților Diploma care va certifica performanța obținută la această ediție a Festivalului și își vor rezerva dreptul de a publica în revistele proprii unele lucrãri prezentate în concurs, fãrã sã acorde drepturi de autor. Lucrãrile participante intrã în arhiva Festivalului.

Informații suplimentare la telefon/fax: – 0253/213.710 și 0721.370057 (Centrul Jud. pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale); Persoane de contact: director Ion Cepoi – (0721.370057); Dan Popescu – 0747921374 [email protected], e-mail: [email protected]; Daniela Gapșea – 0762.701.136, e mail [email protected].

NOTA: Transmiterea lucrarilor in Festival reprezintă atât dovada acceptării Regulamentului cât și asumarea obligativității respectării lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com