Top 3 cele mai performante colegii naționale din Gorj

Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu este și în acest an pe primul loc în Gorj ca procent de promovabilitate la Bacalaureat, cu peste 99%. Pelocul al doilea se află Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” și pe al treilea Colegiul Național „Spiru Haret”.Cu toate acestea, primul colegiu ca performanțe la Examenul de Bacalaureat nu are niciun elev cu media 10.

„CEL MAI BUN! FELICITARI! La bacalaureat 2019, Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu,a obținut din nou cele mai bune rezultate,rata de promovabilitate a fost de 99,16%. Pe locul doi al podiumlui, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” cu 98,34%, urmat de Colegiul Național „Spiru Haret” cu 96,12%.”, potrivit reprezentanților Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu.

Trei candidați au reușit să obțină media 10 la Examenul de Balacaureat desfășurat în județul Gorj. Este vorba de: Cristina Călescu, de la Colegiul Național „Spiru Haret”, Iulia Pascu, de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, ambele din Târgu Jiu, Ioana Maria Rușeț, Colegiul „George Coșbuc”, din Motru. Procentul de promovabilitate înainte de contestații este de 61,27%. Rezultatele finale vor fi afișate pe 13 iulie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com