Tinerii din Gorj pot pleca la muncă în Germania

A.J.O.F.M.Gorj organizează selecție pentru studenții care doresc să lucreze ȋn Germania pe perioada vacanței de vară

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă  Gorj, anunţă organizarea selecției pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară (minim 2 luni).

Menționăm că pot participa studenții cu vârsta cuprinsă intre 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană.

Pentru anul 2019 sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, ȋn gastronomia de sistem (fast-food), ȋn producția industrială și ȋn domeniul serviciilor.

Studenții care au domiciliul în Gorj sau sunt ȋnregistrați la o instituție de ȋnvățământ superior din acest județ, se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, str. Lt. Col. D. Petrescu, nr.1, în vederea înregistrării dosarelor.

Ȋnregistrarea se va desfășura ȋn perioada 14.01.2019 – 14.02.2019.

Informații suplimentare cu privire la condițiile de mediere, documentele necesare ȋnregistrării dosarelor, precum și instrucțiunile de completare a acestora, pot fi solicitate la AJOFM Gorj, birou EURES, telefon : 0253 211568, sau se găsesc pe site-ul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, www.anofm.ro.( AJOFM Gorj).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com