Tineri răniți, după ce au intrat cu mașina într-un cap de pod la Plopșoru

Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizați marți prin apelul 112, cu privire la faptul că pe raza comunei Plopșoru a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Plopșoru, în timp ce conducea un autoturism  pe de DE 79 Olari, nu ar fi respectat distanța regulamentară față de un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din aceeași localitate, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, conducătorul autoturismului care nu a respectat distanța regulamentară față de autoturismul din fața sa a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, lovind un cap de pod din beton cât și un autoturism parcat regulamentar. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto și a unui tânăr, de 17 ani, pasager în autoturism, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (Sursa: IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com