Tată reținut pentru violență în familie

 

Poliţişti din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tg-Cărbuneşti au reţinut ieri pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat, de 64 de ani, din comuna Turburea, bănuit de săvârşirea infracţiunii de nerespectarea măsurilor impuse printr-un ordin de protecţie provizoriu. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieșit faptul că bărbatul, în cursul aceleiaşi zile, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi exercitat ameninţări cu acte de violenţă asupra fiului său, de 35 de ani, din aceeaşi localitate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. Totodată poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu faţă de bărbat prin care s-a dispus să păstreze o distanţă de 50 metri faţă de fiul său şi de locuinţa acestuia. Bărbatul a luat la cunoștință despre prevederile ordinului de protecție provizoriu emis de poliţişti, însă acesta s-a întors acasă și a pătruns în imobil, fiind identificat de poliţişti în curtea locuinţei.(IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com