Tarife ca la Mamaia în baza de agrement Săcelu

Complexul Energetic Oltenia a pus 30 de lei intrarea în baza de agremet de la Săcelu. Este vorba de 30 de lei intrarea în care se acordă și un șezlong pe durata întregii zile. Este un preț similar ca în stațiunile de pe litoral în week-end și chiar mai mare. Complexul Energetic Oltenia a elaborat și un regulament pentru accesul în bază.

REGULAMENT DE ORDINE INTERIOARĂ

Prezentul regulament are scopul de a reglementa măsurile specifice de prevenție împotriva răspândirii virusului COVID-19, conduita și modul de acces al persoanelor care frecventează „Zona de agrement din cadrul C.R.P.F.M. Săcelu” în sezonul estival 2020

REGULI OBLIGATORII PENTRU CLIENȚII C.R.P.F.M. SĂCELU

Accesul în zona de agrement:

Capacitatea de ocupare a zonei de agrement este de 210 șezlonguri, limitată de asigurarea unei distanțe de 2 metri (stânga/dreapta, față/spate) între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite. R.P.F.M. Săcelu își rezervă dreptul de a restricționa accesul pe plajă dacă limitele de capacitate sunt depășite și distanța fizică nu poate fi menținută;

Accesul persoanelor în zona de agrement a C.R.P.F.M. Săcelu se face în baza bonului fiscal şi a brăţării de identificare, eliberate de la casa de bilete a unității;

Brăţările au patru culori (galben, roşu, verde şi violet) iar valabilitatea lor este de o zi;

Persoanele au obligația să păstreze bonul fiscal și să poarte brăţara de identificare la mână în momentul trecerii prin poarta de acces și pe toată durata șederii în zona de agrement;

Lipsa brăţării de identificare de pe mâna clientului duce la pierderea dreptului acestuia de acces și de ședere în zona de agrement;

În condițiile în care clientului aflat în interiorul zonei de agrement i s-a rupt accidental brățara de identificare, aceasta poate fi înlocuită cu una nouă în condițiile restituirii brățării de identificare deteriorate și a prezentării bonului fiscal;

Intrarea/ieșirea din zona de agrement va fi efectuată prin punctele semnalizate corespunzător, iar în interiorul bazei de agrement vor fi respectate culoarele unidirecționale;

În zonele adiacente (zone de schimbare, vestiare, toalete) vor fi respectate regulile de distanțare fizică și de igienă;

În interiorul zonei de agrement se va menține o distanță de cel puțin 2 metri între persoane, în orice moment, excepție făcând membri ai aceleiași familii;

Echipamentele de plajă (scaune, mese, șezlonguri, umbrele) vor fi folosite individual, fără ca acestea să fie partajate între persoane care nu sunt membri de familie cu același domiciliu.

Interdicţii pentru clienţi:

Accesul cu animale de companie;

Limbajul licenţios şi comportamentul inadecvat;

Accesul și șederea în zona de agrement a persoanelor în stare de ebrietate și a persoanelor care prezintă plăgi deschise pe suprafaţa corpului şi/sau afecţiuni dermatologice;

Amplasarea cearceafurilor și a prosoapelor pentru plajă în zona de agrement;

Săritul în bazinele cu apă, pericol de accidentare;

Alergatul şi jocurile de orice fel pe marginea bazinelor, pericol de accidentare;

Agățatul hainelor pe gardul de împrejmuire a zonei de agrement;

Intrarea clienților în bazinele cu apă în alte articole vestimentare decât costumul de baie;

Deteriorarea bunurilor care aparțin zonei de agrement;

Agățatul de geamanduri sau mutatul acestora din locurile fixate;

Aglomerațiile.

III. Obligațiile clienților:

Aruncarea deșeurilor se va face în coşurile de gunoi şi/sau în scrumierele amplasate în zona de agrement;

Copiii sub 10 ani au acces în zona de agrement doar însoțiți de persoane adulte, persoane care poartă responsabilitatea acestora pe perioada șederii;

Folosirea grupului social pentru nevoile fiziologice;

Menținerea unei distanțe fizice față de alți clienți de minim 2 metri, cu excepția membrilor aceleași familii. Nerespectarea acestei reguli poate conduce la pierderea dreptului clientului de a mai utiliza zona de agrement;

Clientul va informa personalul de deservire al plajei, aflat în punctele de control acces, dacă intenționează să revină în Baza de agrement, în situația în care părăsește incinta, în cursul aceleiași zile. În situația în care clientul nu revine în Baza de agrement, va fi tăiată brățara de identificare de pe mâna clientului.

Utilizarea șezlongurilor:

Şezlongurile sunt amplasate la o distanţă de 2 metri (stânga/dreapta, față/spate) între ele, acestea putând fi apropiate doar pentru membrii aceleiaşi familii; Tariful de închiriere a șezlongului este inclus în prețul biletului de intrare; Este obligatorie folosirea și păstrarea șezlongului curat; Pentru respectarea Normelor impuse de Ministerul Sănătății, prin Ordin nr.969/2020, se va asigura dezinfectarea șezlongului după fiecare persoană, la părăsirea definitivă a Bazei de agrement.

Programare acces Zonă de agrement:

Achiziționarea biletelor de intrare se va face, astfel:

REZERVARE TELEFONICĂ, cu cel puțin o zi înainte, în limita capacității de șezlonguri existente, valabilă până la maxim o oră după ora estimată de sosire. Se va specifica numărul de persoane, ora estimată de sosire, sunt/nu sunt membrii ai aceleiași familii, vârsta copiilor (dacă este cazul).

NEPREZENTAREA CLIENTULUI în intervalul estimat de sosire poate conduce la anularea rezervării telefonice.

DIRECT LA CASA DE BILETE A UNITĂȚII, în limita locurilor disponibile ce nu au fost rezervate telefonic, după regula „primul sosit – primul servit”.

PROGRAM ZONĂ DE AGREMENT: 800 – 2000

PROGRAM ACCES ZONĂ DE AGREMENT : 800 – 1800

PROGRAM CASĂ DE BILETE : 800 – 1800

TELEFON REZERVARE TELEFONICĂ: 0372.819.745

TARIF ACCES PLAJĂ (inclus șezlong)  30 LEI

ACCES GRATUIT (fără șezlong)    COPII SUB 7 ANI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com