Târgul Meşterilor Populari din România. Scump, domnule, scump!

Târgul Meşterilor Populari din România a început ieri la Târgu Jiu. La ediţia din acest an sunt prezenţi peste 40 de meşteri populari din: Hunedoara, Suceava, Bihor, Vâlcea, Bistriţa Năsăud, Neamţ, Argeş, Olt, Alba, Cluj, Mehedinţi, Dâmboviţa, Harghita, Bucureşti, Dolj şi Mureş. Târgul Meşterilor Populari din România va fi deschis până pe 27 august. Gorjenii au posibilitatea de a-şi achiziţiona produse tradiţionale, de artizanat şi nu numai. Dacă au bani. Dacă nu, e doar un târg pentru cei care trag cu privirea. Nici meşterii nu vor fi mulţumiţi să beneficieze doar de trasul cu privirea. Câte tocătoare de lemn să şi cumperi pe an sau icoane de perete? Gorjenii sunt tot cu ochii pe pastramă, mici şi bere. Dacă mai rămâne vreun leu pentru oalele de Horezu, bine, dacă nu – măcar pentru un pet cu bere. Aşa e gorjeanul, preferă sticla. Dar parcă e invitat şi un meşter care pictează pe sticlă. Aproape tot gorjeanul, că unii au mai şi plecat din ţară.

Andrei Pavel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com