Tânăr reținut de polițiștii din Motru pentru multiple infracțiuni rutiere

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat ieri în trafic, un tânăr de 21 de ani, din comuna Samarinești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Parcului, din municipiul Motru, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest a tânărului, a rezultat o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital pentru prelevarea de probe biologice.

De asemenea, s-a stabilit faptul că acesta avea montate pe autoturism, plăcuțe cu număr fals de înmatriculare.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autoturism pe drumurile publice, cu număr fals de înmatriculare, de către o persoană aflată sub influența alcoolului și care nu posedă permis de conducere, iar în continuarea cercetărilor efectuate, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de tânăr, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

În cursul zilei de astăzi, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com