Susținător din umbră pentru ca Tătaru să devină manager la Spitalul Județean Târgu Jiu, chiar și ca interimar

Tiberiu Tătaru are un susținător din umbră pentru ca acesta să fie desemnat manager al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Imediat după ce concursul pentru postul de manager a fost anulat au apărut și primele opinii cu privire la managementul unității medicale din Târgu Jiu. La prima încercare de concurs și-a depus dosarul și Tiberiu Tătaru, fost manager, dar și managerul interimar Dumitru Vienescu.

Unul dintre susținătorii din umbră ai lui Tătaru este Mihai Prunariu, șeful AJF Gorj și vicepreședintele PSD Gorj. Nu ar fi exclus ca interimatul lui Vienescu să nu mai continue la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Astfel, manager interimar ar putea deveni Tiberiu Tătaru, pentru a se pregăti instalarea acestuia ca manager prin concurs.

„O sa fac lobby pentru Tibi Tătaru din doua considerente:

1-sunt prieten cu el;

2-cel mai important, în 15 ani de manager al celor 2 spitale (Targu-Jiu si Dobrita), Tibi a făcut liniște și treburile au decurs normal. Nu dezvolt, personalul medical si pacienții stiu ce vorbesc.

Daca avem un om cu experienta lui, intreb, de ce mai facem experimente?”, potrivit lui Mihai Prunariu, director al CS Pandurii și președinte la AJF Gorj, dar și coleg de partid cu Tiberiu Tătaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com