Studenţii UCB, nemulţumiţi că după vârsta de 26 de ani nu mai beneficiază de gratuităţi la transportul feroviar

Liga Studenţilor din Universitatea „Constantin Brâncuşi”, în parteneriat cu Uniunea Naţională a Studenţilor din România și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu organizează până pe 22 octombrie, Festivalul Naţional „Studenţiada”. În cadrul acestui eveniment, studenţii UCB vor avea ocazia să participe la diverse activități, precum: „Bicicliada”, „Seară de film în Universitate”, training-uri și dezbateri pe diferite teme, campanie de donare de sânge, campionat de fotbal, tenis de masă, tenis de câmp și șah. „Festivalul „Studențiada” are în vedere rolul important pe care creativitatea și inovația îl au în viața de zi cu zi, atât în ceea ce privește dezvoltarea ca indivizi, cât și ca societate. Evenimentul se va organiza în 18 centre universitare de către cele peste 100 de organizații membre UNSR și cuprinde activități domenii precum: educație (inițiative legislative și educație non-formală), sănătate (competiții sportive, training-uri, donare de sânge, prim ajutor)”.

Nemulţumiţi de decizia Guvernului

De asemenea, de menționat este faptul că prin deschiderea festivalului din acest an, Uniunea Națională a Studenților din România își exprimă dezacordul față de ultimele hotărâri luate de Guvernul României, prin ministerele de resort, în relația cu studenții. Începând cu anul universitar 2017-2018, studenții care au vârsta de peste 26 de ani nu mai beneficiază de gratuitate pe liniile feroviare, după câteva luni (februarie-septembrie) în care toți au avut parte de acest drept. La nivel național, Festivalul este organizat de Uniunea Naţională a Studenţilor din România și este unul dintre cele mai mari evenimente studențeşti din România. Inițiat în anul 2006, festivalul a determinat 5.000 de tineri să participe timp de o săptămană la diverse activităti extracurriculare. În 2007 Studențiada s-a desfăsurat în 10 orașe, având 10.000 de participanți, în 2008 și 2009 au fost vizate 11 centre universitare și 20.000 de participanți, iar în 2012, festivalul s-a desfăsurat în 16 orașe, vizând peste 40.000 de participanți. Până în anul 2016 festivalul a avut un impact în peste 18 orașe, cu peste 50.000 de participanți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com