Stagiu de practică cu masca pe față, la Jandarmeria Gorj

Începând de luni, pe parcursul a 11 săptămâni, un număr de 22 (3 fete şi 19 băieţi) elevi de la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi ,,Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani, vor efectua stagiul de practică la structurile de ordine publică şi de pază şi protecţie instituţională ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj.

Elevii s-au prezentat luni la sediul unității, în ținută militară și au participat la o întâlnire cu inspectorul şef în vederea repartizării lor pe subunități, iar ulterior vor participa la instructaje specifice.

Pentru însuşirea deprinderilor practice aceștia vor fi repartizați în prima etapă timp de şapte săptămâni să desfășoare activități în cadrul structurilor de ordine și siguranță publică din localităţile Târgu Jiu, Tg-Cărbuneşti, Bumbeşti-Jiu, Rovinari şi Tismana iar în etapa a doua timp de patru săptămâni în cadrul structurilor de pază și protecție instituțională ale inspectoratului.

Pe întregul stagiu de practică vor fi îndrumaţi și vor executa misiuni specifice numai împreună cu tutorii profesionali desemnați care îi vor aprecia cu puncte la finalul stagiului de practică acestea urmând să fie înaintate instituției de învățământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com