Sporurile de la CEO îi încaieră pe mineri şi energeticeni. Vor sporurile înapoi!

Situaţie explozivă în Complexul Energetic Oltenia. Angajaţii din producţie reclamă reducerea cu nouă procente a sporului de condiţii deosebite. Un alt reproş adus este legat de faptul că personalul TESA este în continuare favorizat de către administraţia Complexului Energetic Oltenia, din jurul lui Sorinel Boza. Politicile de resurse umane şi de recompensare a muncii la companie nu au avut efectul scontat, cel puţin pentru unii dintre salariaţi. Astfel, aceştia au ajuns să aibe de suferit ca urmare a faptului că sporul de carieră şi de pericol nu mai compun un spor de condiţii deosebite la nivelul din trecut.

Pierdere faţă de anii trecuţi

Unele sindicate iau în calcul chiar să meargă în instanţă pentru a li se face dreptate. Şi sporul de fidelitate a generat dezechilibre şi nemulţumiri în companie. Anumiţi lideri de sindicat sunt de părere că sporul de fidelitate ar trebui transformat într-un altfel de spor de care să beneficieze toţi salariaţii, având în vedere că după o anumită perioadă toţi sunt fideli companiei şi nu mai prestează şi pentru alte societăţi. Administraţia va avea o misiune grea să calmeze spiritele şi să îndrepte lucrurile între diferitele subunităţi ale companiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com