Spitalul Județean Târgu Jiu are șef doar pe hârtie sau cum poți să mori în ambulanță, înainte de internare

Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu nu are conducere de aproape un an de zile. În momentul de față unitatea medicală este necondusă și va deveni aproape de necondus. Fiecare șef și șefuleț aproape că face ce vrea și nu se știe dacă se aplică aceleași ordine și protocoale ca în alte unități similare din țară. De la caz la caz se ia decizia, cine e internat, cine nu, cine și unde este internat.

Nu pare că se aplică aceleași reguli pentru toată lumea. Dacă ai vreo pilă, atunci o duci bine, iar dacă nu, te poți trezi pasat la un alt spital sau ținut cu orele prin ambulanțe sau trimis la o altă unitate medicală, unde șansele de supraviețuire sunt mult mai mici. Faptul că în fiecare secție face fiecare ce vrea arată că Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu este necondus în momentul de față. Dumitru Vienescu are hățurile în stare de relaxare sau chiar total abandonate și scăpate.

Scuza sau scăparea este starea de interimat. Adică lipsa de responsabilitate la nivel de management. Aceasta o să se numere în curând în morți, dacă pandemia de coronavirus va căpăta proporții apocaliptice și la nivelul județului Gorj. Riști să mori în ambulanță, la internare, dacă în continuare fiecare va face ce va vrea la Spitalul Județean Târgu Jiu și nu va da nimeni cu biciul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com